Ziceam odata ca soferia de cursa lunga e un mod de a-ti trai viata, nu o meserie in sine.
Revin si confirm aceasta afirmatie. Noi ne traim viata trecand pe langa... multe. Poate chiar si pe langa propria viata.
In cursa asta am mai ratat un eveniment, trist ce-i drept dar inevitabil din punct de vedere omenesc. Am participat de la distanta la disparitia si inmormantarea nasei mele de botez.
Ce poti face ? viata nu-si face planurile dupa noi. Suntem noi cei obligati sa ne supunem ei.

Am plecat intr-o luni dupaamiaza dupa multe peripetii. Asa ca la noi, e o problema totdeauna. De data asta a fost o neintelegere in ceea ce priveste organizarea cursei si banii necesari pentru transport.
Dupa ce s-au edificat cei in drept ne -au dat banii necesari pentru alimentari si taxe de drum pana la destinatia finala. Banii de intoarcere trebuia sa-i incasam de la beneficiari.
Asta e transportul in unele firme. Un obiect secundar de activitate.
Ne multumim cu faptul ca suntem pe drum spre destinatie si parcurgem cei 177 km intre Cluj si Bors in minimul de timp. Adica 3:30h. asta cu o pauza de spalat camionul. O operatiune care se cerea cam demult timp. Ca o paranteza, nu stiu cum reusesc cei din vest sa-si tina camioanele lustruite tot timpul. Sau stiu si nu vreau sa gandesc asa departe ?
Am iesit din tara in jurul orei 19:00 si s-a schimbat peisajul, cel putin in ceea ce priveste drumul. Oricat de mult nu as vrea sa recunosc, vestul europei incepe cu Ungaria.
Drumuri cu mult mai bine intretinute, semnalizate corespunzator. Au chiar si mult mai multi km de autostrada, desi e o tara mai mica decat a noastra. O fi ceva in spiritul lor de organizare. Asta se vede si in localitatile traversate pe N4 spre Budapesta. un drum cu destul de multe localitati pe traseul lui. Localitati curate si intr-un fel luminoase, desi era vremea inserarii.

Nu trece mult timp si ajungem pe A5 spre Budapesta unde trebuie sa o luam pe A0 si in continuare pe A7 spre Nagykanizsa si iesirea in Slovenia. Cei 520 km cat ii parcurgem prin Ungaria ne fac sa uitam drumul proaspat carpit din tara, trecerile la nivel cu calea ferata, dezastruoase si emotiile prin care am trecut la intrarea in Ungaria. (Totdeauna iti pot rezerva o surpriza prietenii si vecinii nostri.)

Pe acea portiune de drum, national 4 am prins acest apus superb. Parca ne chema sa urmam calea luminoasa. Ei bine am incercat macar. Nu am reusit sa tinem pasul cu apusul cred ca din cauza limitatorului de viteza, dar tot spre vest am tinut-o. Mai domol ce-i drept asa ca ne-a si ajuns noaptea pe drum.

Surpriza a venit din patea farului din stanga al camionului. Neavand treaba noaptea pana atunci cu el nu ziceai ca-i chior. Dar s-a dovedit a fi. Dupa multe runde de reglaje, fine, mai putin fine si de-a dreptul grosiere, ne-am resemnat ca nu prea avem ce-i face. Solutiile ar fi sa cumparam altul sau sa mergem cu faza lunga. Pe faza lunga mai vedeam ceva. Dar aveau o problema cei de pe celalalt sens. Asa ca am orbecait noi cu farul din dreapta si am tot dat cu presupusul de ce nu vede si celalalt. Nu avem prieteni oculisti auto niciunul sa-i sunam. Asa ca am ramas cu intrebarea fara raspuns corect. La prima solutie am renuntat cand am dat raportul acasa, telefonic si ni s-a spus ca e criza.
Aveam sa aflam la locul de incarcare pentru retur, adevarul. Aici am avut doua zile libere in care l-am disecat. Cineva a vrut cu tot dinadinsul sa vada mai bine noaptea si a folosit becuri de putere mai mare. A reusit sa-i arda oglinda elementului de faza scurta.

Am folosit si eu faimosul "drum" surpriza

Drumuri Europene



Ziua incepe cu deplasarea la locul de parcare.

Mi se spusese cu o seara inainte ca voi merge la incarcat la Suseni, Harghita. Ajuns la birou dispecerul imi spune ca de fapt sunt doua incarcari. Una asa cum stiam la Suseni si cea de a doua la Medias. Cu descarcari la Corbera, Spania si Lisabona, Portugalia.

Fac repede o inspectie sumara a camionului, ii inlocuiesc un bec ars si sunt gata de drum. Bineanteles ca nu am plecat asa repede cum ma asteptam. Dispecerul mi-a cautat o incarcare si a gasit una, Triteni, Cluj la Odorheiu Secuiesc.

In jurul orei 11:30 sunt pe drum spre incarcare. Asta dupa ce am alimentat si mi-am luat obligatoria Rovigneta.

Primii 60 km sunt parcursi intr-un ritm onorabil, adica o medie de 55 km/h. Urmeaza 15 km de drum judetean. Ei astia nu-i mai pot strabate decat cu dintii stransi (sa nu-mi musc limba) si cu o viteza ceva mai mare decat a unei carute. Pe langa faptul ca drumul e asa cum e si-au mai gasit si cei de la Consiliul judetean sa deschida santiere pe drum. Nu ar fi rau ca idee, sa-l mai repare, dar poate se mai si gandesc la cei care chiar au treaba pe drumuri. De exemplu ar putea semnaliza din timp lucrarile sa nu te trezrsti cu utilajele si echipa de muncasi fata in fata pe nepregatite. Ar putea totodata sa dirijeze putin traficul, mai ales unde santierul se intinde pe mai multe curbe fara vizibilitate. Ei dar poate vreau si eu prea multe. Tot uit in ce tara traiesc.

Ajung in jurul orei 13:30, totusi la incarcare. Aici mi se spune ca e o procedura mai elaborata de prezentare si asteptare. Adica mergi la poarta si-ti silabisesti nr de inmatriculare al atelajului, urmeaza sa astepti pret de ½ de ora confirmarea programarii la incarcare. Poti astepta la poarta sau in cabina. Prefer varianta nr 2. Dupa ce trece perioada de asteptare ma prezint din nou la poarta. Uf! am scapat. Aveam programare si s-a si confirmat. Urmeaza sa ne cheme in ordinea in care am fost inscrisi pe ciorna portarului si sa fim indrumati catre biroul livrari. Alte 15 minute pierdute. Cu dispozitia de livrare fug la poarta. Ei iarasi ma grabesc! Nu pot fi inscris in registrul de poarta decat in ordinea numerelor dispozitiilor de livrare si unul din colegi o fi avut neinspirata idee sa intre pe la baie. Uite asa tine o sarja de 6 oameni, care ar vrea sa munceasca, degeaba. Apare intr-un final, suntem intabulati si ni se spune ca iar trebuie sa asteptam, sa iasa masinile care tocmai incarca. Avem aceleasi doua variamte de asteptare. Iar o aleg pe a doua. Dupa ce mai astept cca 45 minute imi vine in sfarsit randul sa intru la incarcare. Aici lucrurile merg mai repede. Parchez unde-mi spune muncitorul mobil (de pe stivuitor), dau sa ridic prelata pe ambele parti. Era acos cablul si descheiata din fata si spate (ma si mir ca nu a luat-o vantu’). Stivuitoristul imi spune ca daca vreau si mi-e buna podeaua o incarca prin dreapta. Bineanteles ca-s de acord. O leg repede pe stanga, pana mai e la locul ei. Imi tranteste 20 de paleti cu caramida si-mi spune sa leg primul si ultimul rand de paleti. Ma execut rapid si cu prelata sustinuta de scanduri si obloanele deschise, defilez prin fata geamului doamnei de la livrari. Era de stiut ca fac o greseala. Procedura spunea ca trebuie sa opresc in dreptul ferestrei sa cobor si sa-i dau documentul pentru a putea constata ca e acelasi utilizator. Uff! Multe mai sunt. M-a iertat ca sunt nou pe la ei si s-a multumit cu confirmarea din partea portarului ca marfa e legata si sunt 20 de paleti.

Asa luat totul impreuna am pierdut cca 3 ½ h, am iesit in jurul orei 17:00 de la incarcat si am repetat aventura pana la celebrul E60. De data asta mai incet ca imi era mila de cum plangeau suspensiile atelajului.

Pe E60 cu vectorul Campia Turzii, Targu Mures, ma rog Ungheni. De la Ungheni incepe celebra centura a Targu Muresului.

Aici a mers mai bine. Portiunea asta de drum are un asfalt mai de calitate, dar si o gramada de localitati intinse pe marginea soselei. Nu ar fi asa o mare problema cu localitatile astea daca nu ar sta si radarele si tot felul de emanatii ale unor agentii guvernamentale in locurile cele mai ciudate. Astfel un radar care viza vitezomanii care strabateau localitatea Chetani, oprea pe cei cazuti in plasa imediat dupa un pod. Drumul neavand un acostament destul de lat, era clar ca incurcau traficul. Dar ei nu-si faceau probleme in privinta asta. Cred ca din punctul lor de vedere era o binevenita si chiar profilactica reducere a vitezei de deplasare. Un echipaj al celebrei “Capra cu trei iezi” erau intr-o postura asemanatoare. Astia opreau intr-un refugiu mic intr-o curba fara vizibilitate. Dar cireasa de pe tort venea mai tarziu, aproape de centura pomenita mai sus. In localitatea Recea. Are aceasta localitate o lungime decenta pe marginea soselei. In compensarea acestui fapt, e detinatoarea si a unui pod si acesta apartine la randul lui de iubitul CNADN. Ei aici lucrurile stateau cam asa.

Au decis cei de la drumuri ca podul ar cam avea nevoie de repararea stratului asfaltic de uzura. Asta e bine ca au decis pentru ca avea intradevar nevoie de reparatii. Au mai gasit ceva fonduri si s-au pus pe treaba. Dar cum se stie munca e facuta pentru masini si calculatoare nu pentru om. Deci atata timp cat a functionat utilajul de frezat a tinut si entuziasmul muncitorilor. Cand am ajuns eu in raza de actiune a echipei, adica la vreo 500m de lucrare (bineinteles nesemnalizata din timp, ca n-or fi astia mai cu mot) entuziasmul era aproape nul. Am dedus asta dupa sirul de platitori de Rovigneta, care asteptau eliberarea unicei benzi de circulatie lasata libera. Am stat destul de rabdator sa-mi vina randul la trecutul prin strunga ,sau cum s-o numi acea stramtoare. Cand am fost destul de aproape sa pot deslusi ce se intampla am inteles . Adica echipa de muncitori in frunte cu cel care ar fi trebuit sa-i coordoneze stateau rezemati de balustrada podului. Totusi pe partea pe care nu se circula, e de evidentiat asta. De o parte a podului, ca si baricada foloseau masina de frezat, iar de cealalta parte utilizau pe acelasi post basculanta cu asfalt fumegand. Semn ca dragonul nu doarme. Podul era frezat pe toata suprafata si pe o adancime de 5-6 cm cu muchii drepte. Asta cu muchiile cred ca o fac intentionat ca sa stii ca se lucreaza in zona. Exceptie de la regula cu angajatii la STAT erau dirijorii de trafic, cu paletele bicolore, rosu/verde si dotati cu statii. Astia schimbau replici hazlii cu privire la lungimea coloanei de masini de partea fiecaruia, daca tot puteau comunica pe unde hertziene. Si cred ca mai era un angajat de proba care sigur a pierdut din punctaj, pentru ca folosea o matura din nuiele pentru a ridica praful din groapa cu pricina tocmai in fata destinsului auditoriu, rezemat. Cand am ajuns in dreptul lor i-am salutat i-am fotografiat si le-am urat sedere placuta pe banii nostri. Gest de o obraznicie rara din partea mea. Am avut ce auzi. Ei ei erau mai multi si trebuie sa recunosc, mai inspirati in urari. Asa- mi trebuie. Sa ma invat minte si sa tac data viitoare, daca pot.

Baricada din utilaje.



Se vede ca au o adresare concertata asupra impertinentului. Deci spiritul de echipa nu-i mort, il mai au.




Ei spera ca intr-o zi vor vedea unde le sunt banii. Dar asa a zis si orbul, “o sa vedem….” si a mai vazut…..



Dar poate intradevar sunt rau. Cred ca dupa doua zile de umblat aiurea prin tara acea groapa va fi astupata. Voi vedea…..

Mergand mai departe am trecut de faimosul sens giratoriu de la Aeroportul Targu Mures la care e bine sa-i retii bine coordonatele si raza de virare daca iti trece prin cap sa treci pe aici naoptea. Urma o alta lucrare inceputa, adica era doar decopertata suprafata de rulare. De data asta era doar pe un sens intr-o curba si am gasit si probabil unicul set de indicatoare de lucrari, reducere a vitezei si pierdere a prioritatii, care il are o regionala judeteana de drumuri. Deci ar trebui sa-mi fie rusine ca am avut gandul marsav ca ar fi fost predate toate la fier vechi. Si aici erau doi dirijori de circulatie plictisiti.




Pe cand am ajuns in treapta superioara de viteza, a trebuit sa reduc din nou. Intram pe centura Ungheni, Acatari. Un drum de cca 13km, plin de curbe stranse, localitati cu multe turisme fara loc de oprire/parcare nici macar pe acostament si un asfalt de cosmar. Pomenesc de acostament, dar cred ca e doar un termen inventat special pentru legislatie si pentru proiectanti, pentru ca nu prea apare fizic pe drumurile din Romania. In ceea ce privesc gropile stil crater ele exista fizic, am trecut eu prin, peste, pe langa ele. Dar nu exista in legislatie, procese verbale de accident, in ochii autoritatilor. E o fantasma traita de mine si de altii care utilizeaza celebrele si platitele drumuri Romanesti.

Dar sa revin la drumul cu pricina. Din punctul de vedere al curbelor poti sa rulezi mai incet, desi avem timpi de conducere si stationare care nu tin cont de viteza pe astfel de drumuri.

Cu circulatia prin localitati suntem obisnuiti. Mergem ca si cum am citi gandurile celorlalti participanti la trafic, pietoni, caini, pisici, vaci, oi, carute, cai lasati de izbeliste,etc. Deci iar incet. Dar in privinta gropilor ce sa faci ? Incerci sa rezolvi labirintul ca la examenul psihologic adica doar din privire. Mai poti alege intre gropile mari care se vad, sunt drenate sau doar seci si cele pline cu apa, care iti rezerva surpriza adancimii. La gropi nu poti ghici gandurile, pentru ca pur si simplu nu au niciun gand.









Din pacate cele mai multe nu le-am putut fotografia. Eram ocupat cu uzura schimbatorului de viteze si cu verificarea limitelor de virare. Acestea sunt cele la care am oprit sa treaca cei de pe contrasens.







In concluzie as recomanda folosirea drumurilor Europene Romanesti doar pe timp de zi.

N-am scris de mult pe blog.
Imi cer scuze celor care vroiau o urmare si le multumesc celor care m-au incurajat sa mai postez.
Nici nu stiu cum sa incep.
O sa incerc asa.
E vineri dupamasa.Intr-un final s-au aprobat si obtinut fondurile pentru trnsportul spre Spania.
Eu sunt desemnat sofer de schimb pe masina unui coleg. Ei, mai castigam experienta.Plecam in jurul orei 18:00 de la garaj. Cu opririle pentru alimentare, spalare si gresare, drumul de 180 km pana in vama Bors dureaza 6 ore si 10 minute. Aveam in gand pornirea cu program complect din vama. Nu s-a mai realizat din cauza unei aprecieri eronate a duratei de deplasare pe acea distanta.
La trecerea frontierei, prietenii si fostii nostri tovarasi, ne fac din nou tot felu' de sicane. Azi s-au trezit sa verifice licentele, atestatele si datele de identificare inscrise pe documentele personale. Coada e de doar 9 - 10 camioane, dar timpul petrecut in ambuteiajul acela iti mai afecteaza si el timpul de conducere, asta pe langa disconfortul nervos pricinuit degeaba.
Reusim sa trecem prin punctul de trecere cu minim de "problema". Le aratam stingatoarele, trusa de scule dar mai au o nedumerire. Cum ne pornim la drum cu roata de rezerva de pe remorca pe pana? le explicam ca am avut o explozie si din cauza orei tarzii nu avem de unde sa cumparam anvelopa si vom cumpara una de la ei din tara. Raspunsul ii multumeste partial, destul cat sa ne faca semn ca e ok si putem sa ne continuam drumul spre pusta.
In acea noapte am condus fara pauza, schimbandune din mers pana la Murska Sobota, in Slovenia. Multumiti ca am scapat de stresul traversarii pustei hune.
Programul era aiurea oricum. In Slovenia se instituia interdictia de circulatie a doua zi de la ora 8, ora europei de vest. In italia la fel, iar in Franta era de sambata seara 22 pana duminica la 22.Asa ca am hotarat sa trecem din Slovenia in Italia sa ne continuam drumul in asa fel incat pe cand se ridica restrictia de circulatie in Franta sa intram si noi pe renumitele autostrzi franceze.Asa am si facut. Dupa o stationare la Savona ne-am continuat drumul spre Cot d' azur ul francez. Dezamagirea a fost mare. Era ceata densa si ca drum era altceva. Dupa cca 700 km parcursi fara oprire prin Italia, in Franta cei cca 500 km au avut 10 opriri pentru luat tichet si pentru platit. Partea mai "frumoasa" a fost ca fiind noapte a trebuit sa coboare cel care statea in partea dreapta ( sofer2) pentru a achita cu numerar. Portile de plata nefiind dotate cu dispozitive de incasare numerar la nivelul superior sau cu incasator pe timp de noapte.Dar ma rog, asta e o alta discutie. Conditiie de munca din Romania sunt cum sunt.

Ajung la garaj, vreme urata, ceata, noapte. Bine macar ca lucreaza furnizorul si noaptea. Asa pot sa incarc si sa plec pe un trafic mai lejer si poate ma inscriu si in program.
Verificare:

• aspect exterior (cam murdara si cicatrici lasate de participarea in trafic)
• roti , ok
  
• ulei, ok
  
• rezervor, ok, azi nu s-a umblat la nivel
• lichid de racire si spalator de parbriz, ok
  

Pornirea e usoara, se aude torsul linistitor al Dieselului. Pun o diagrama noua. Verific sistemul de iluminare semnalizare, functioneaza. Scaunul se ridica in pozitia de mers, semn ca presiunea aerului in circuite a ajuns la valoarea prescrisa. Plec.
Gropile din garaj nu le a astupat nimeni. Parchez aici de circa doi ani. In afara faptului ca firma incaseaza chiria nu se preocupa de nimic altceva. Paza e acceptabila, cand e, locurile de parcare nu sunt numerotate sau marcate, gropile si noroiul sunt din belsug. Oare de ce ma gandesc la asta ? altceva mai bun n-am de facut ? Pornesc radioul, muzica transmisa de un post local acopera vaietul si scartaitul suspensiei. Abia astept sa ies in sosea. Fiind noapte traficul e foarte mic, asa ca pot destul de usor sa virez spre stanga pentru a ma incadra pe drumul care e destinat traficului greu, spre iesirea din oras.
Drumul prin oras e destul de intortocheat si are destule portiuni pe care ai dori din tot sufletul sa le ocolesti, dar n-ai pe unde, trebuie sa ramai pe "trafic greu" ca-ti place ca nu, ca platesti taxe de drum si impozite, ca nu. Semnalizarea directiilor e destul de buna, unde lipsesc indicatoarele te orientezi dupa cel din fata, sau in lipsa unui autocamion, te poti orienta dupa denivelarile din asfalt lasate de circulatia vehiculelor grele. Iar imi trece prin minte o intrebare, de ce nu rezista si drumurile noastre la trafic.... Nu apuc sa mi duc gandul la capat ca ma trezesc cu parbrizul stropit de un val de apa si pietre, semn ca cel de pe contrasens are ceva impotriva suspensiei proprii, sau vrea doar sa o testeze pe drumul plin de gropi si zloata de la ninsoarea de acum cateva ore. Pe semne ca au aruncat si materialul antiderapant minune al nostru adica sare si pietris grosier. Daca scapi si nu derapezi sigur ai de stat cateva ore bune la Politie, societati de asigurare, service, pentru a inlatura urmele materialului antiderapant. Iar incerc sa cuget ? vezi ca ai treaba.
Reusesc dupa 25 de minute sa ies pe DN iesirea spre sud din oras, asta din cauza traficului redus, altfel, in timpul zilei imi lua intre 45min si 1 ora, acelasi drum. Cel putin asfaltul e bun, e mai curat, semn ca cei cu masini tari au o contributie mai serioasa la bugetul local decat noi astia cu masini de marfuri, asa ca n-avem ce comenta, sau daca comentam ce ? ne ia cineva in seama ?
Starea de confort nu dureaza mult, ocolesc un sens giratoriu (improvizat in mijlocul unei intersectii) pus mai mult pentru reducerea vitezei, noroc ca nu sunt cu incarcatura, altfel ar fi trebuit sa iau de la inceput toate secventele cutiei de viteza si sa consum o galeata de motorina pana sa intru in regim normal de mers. Drumul e in urcare si cu o succesiune de viraje destul de stranse. Dupa cel de al treilea viraj, surpriza, apare din ceata, pe mijlocul drumului ceva nedefinit, franez instinctiv si incerc sa deslusesc ce poate fi aratarea. Un zid de beton e montat pe linia de demarcatie a sensurilor de mers. Ma gandesc la indicatoarele care le-am intalnit in ultima suta de metri, ori m-a lasat memoria , ori intradevar nu e semnalizat in nici un fel acel monstru de beton din mijlocul drumului. Ba nu, pe laturile lui sunt niste piese metalice care sugereaza ca ar fi avut placute reflectorizante. Poate nu le-au mai montat ca de furat nici nu ma gandesc ca ar putea cineva sa le fure. Pe sosea sunt niste proeminente care dau de furca suspensiei, nici astea n-au fost semnalizate, in schimb chiar cand in fata mea apare tot din ceata un camion obosit tarand-usi povara anilor si a incarcaturii, cu 20km/h, apare si un indicator de interzicere a depasirii autovehiculelor destinate transportului de marfuri. mintea incepe sa-mi creeze tot felul de situatii:

• drumul e cu doua benzi pe urcare, daca trec pe banda 2 pe langa "artefact" inseamna ca nu-l depasesc
• da, dar nu cumva era un indicator de interzicere a folosirii benzii a 2-a de catre autovehiculele de transport marfa ? din cate imi aduc aminte, nu.
• cum sa trec pe langa el cand e si el pe banda 2 cu rotile din stanga, din cauza zapezii necuratate de pe partea dreapta a drumului, si in partea stanga am monstrul acela din beton.

Ma resemnez, cuplez in treapta 2 si ma incadrez in spatele mosului. Fum din belsug, miros aspru de combustibil ars prost, pornesc sistemul de recirculare a aerului din interior, dar si acesta recircula acelasi aer care a apucat sa se vicieze. Opresc instalatia de climatizare si deschid geamul, proasta alegere, gazele celui din fata imi invadeaza cabina. Noroc ca zidul de beton se intrerupe si pot sa trec pe langa mai obositul meu tovaras de drum. Binenteles ca am incalcat si linia dubla continua pentru asta, nu puteam sa-l semnalizez sa traga mai pe dreapta stiind ca ar putea sa ramana blocat pe zapada aceea necuratata. Da, dar am aer curat.
Dupa inca o repriza de mers peste denivelari nesemnalizate, zid de beton la fel de sinistru si incognito, ajung in varful dealului. Aici utilajele de dezapezire si de curatare a drumului stau buluc langa o movila de material antiderapant, cu girofarurile pornite fara "useri" si cu motoarele pornite. Poate era prea curat aerul in acel varf de deal si a trebuit adus la normele Europene de poluare fonica, chimica si luminoasa. Nu m-am pus la punct cu ultimele cerinte in acest domeniu. Mea culpa. Coborarea n-a mai fost la fel de interesanta, dar la baza pantei astepta tacut acelasi monstru de beton. Era semnalizata o restrictie de viteza la 50 km/h, pe DN in afara localitatii. Ma rog, am inceput sa nu-mi mai pun intrebari la care nu gasesc raspunsuri logice. Poate totusi ma depasesc. Asfaltul e bun, neted si aproape curat, mai putin in zonele in care DN ul se intersecteaza cu drumuri de importanta locala sau judeteana. In aceste locuri cu 100 m inainte si 100 m. dupa intersectii, e plin de noroi pietre si alte aluviuni aduse de utilaje, atelaje si autovehicule. Tot pe aceste portiuni asfatul a inceput sa sufere din cauza pietrisului sfarmat de mastadontii soselelor intre rotile lor.
Dupa doua sate cu viteza restrictionata la 50 km/h, in care nici in toiul zilei nu vezi pietoni traversand sau macar circuland pe trotuar decat foarte rar, ajung in satul in care e depozitul de la care trebuie sa incarc. Acesta are totusi restrictie de viteza la 70km/h, dar numai pentru turisme si mai are si 3 camere-radar amplasate pe lungimea lui.
Incarcarea marfurilor nu prea im da batai de cap. Trebuie doar sa hotarasc ordinea descarcarilor in functie de distanta si de greutatea paletilor cu marfuri. Ar mai fi ordinea de descarcare in functie de stiinta si vointa celor care receptioneaza marfurile, adica de timpul pe care iti permiti sa-l aloci fiecarei descarcari, pentru a te putea integra in programul AETR. Azi am noroc, zic eu. Doar doua descarcari, una la Arad si un hypermarket Timisoara. Joaca de copil gandesc eu pana aflu ce hypermarket am nimerit. Mi s-a taiat avantul. Asta e, in definitiv nu facem doar ce ne place, ci ceea ce trebuie.
E ora 1.15, daca merg in ritm normal ar trebui sa ajung la prima descarcare in jurul orei 7.30 7.45 dimineata. setez GPS ul pentru adresa si-mi daun traseu pe care e greu de crezut ca l-as putea urma sa ma incadrez in grafic. renunt la specificatiile lui si pornesc pe drumul stiut de mine. Pun GPS ul doar sa inregistreze traseul, poate le va folosi fisierul celor care dezvolta aplicatia.
Masina incarcata la capacitate si drumul cu rampe, curbe periculoase si multe localitati pe traseu se incadreaza mai greu in cei 50km/h comerciali. Totusi la 4.30 de la plecare ma aflu la doar 130km de prima descarcare. Traficul devine mai aglomerat si timpul alocat se scurge pe nesimtite. Ajung la destinatie la ora 8.30. Cu tot cu asteptare, descarcare, receptionarea marfurilor si incheierea procesului verbal de diferente si retururi, plec la ora 11.10.
In jurul orei 13.20 ajung la urmatoarea si ultima descarcare. Un renumit si foarte mediatizat hypermarket. Si atat din partea mea, ca si persoana, furnizor de marfuri si mai putin client.
De ce spun asta ?
Acesti comercianti care au adus hypermarketurile in Romania au uitat sa considere omul o fiinta, il vad doar ca si potential client.
Suntem 15 "furnizori" la poarta acestui hypermarket. Ajungi la biroul de receptie unde un geam murdar si care te obliga sa te apleci ca la matanii, se deschide doar cand si daca au chef operatorii serviciului de receptie. Le inmanezi documentele de transport si avizele de insotire a marfurilor si daca ai ghinionul sa nu fie ceva in ordine cu: nr. comanda, data livrarii, sau orice altceva ce li se pare lor suspect, esti tratat ca si cum deja ai fi fost condamnat pentru o crima pe care tu nici nu-ti amintesti sa o fi comis. Daca ai "nesimtirea" sa intrebi care ar fi ora la care ai putea spera sa fii inclus in lista lor de prioritati, ti se raspunde ca trebuie sa vii cam la 1/2 de ora sa mai intrebi. Si toate astea fara a avea un loc prevazut cu o toaleta, sau macar cu un robinet de apa la care sa te poti spala. Cele din serviciu receptia marfurilor sunt drastic pazite de lucratori ai societatilor de paza si nu se permite accesul "stranierilor", desi tot cel care livreaza marfa e pus sa o manevreze in masina, sa o scoata din colete, sa o numere si sa o repuna pe paleti. Din lipsa de personal, zic ei. Nici nu ma mir la ce tratament supun oamenii ca nu stau mai mult de 2-3 luni la ei si cu o buna reclama, nu vine mai nimeni sa se angajeze.
Imi vine randul sa descarc la 0.20, dupa ce de doua ori mi se spune sa intru in curte pentru descarcare si tot de atatea ori scos afara de un sef de departament. Toate astea fara sa fi putut inchide un ochi dupa o noapte de munca.Ce sa mai zic de a putea manca ceva cand nu te poti spala nici macar pe maini.
Ma rog, dupa ce descarc marfa, imi permit luxul de a merge in magazin si a folosi toaleta clientilor, precum si a manca ceva. La intoarcerea la masina ma astepta furia dezlantuita a sefului de departament care era nemultumit ca a trebuit sa receptioneze cei 3 paleti cu marfa si 8 pozitii, singur, fara ilustrul meu ajutor. Imi reprosa ca am plecat fara sa-mi pese de marfa. Probabil ca asa si era.

Plec.

Va spun altadata cum si unde.